Lumea colorată a copiilor, Colorful Friday!

Desene pe pereţi sau cărţi de colorat?

A venit frigul, a venit pandemia cu restricţiile ei cu tot, aşa că ne tot întrebăm cum să îi facem pe prichindei să stea în casă dar să fie şi cuminţi în acelaşi timp. Cam greu, nu-i aşa? Bine că s-a gândit Noriel să ne ofere câteva soluţii pentru a captiva atenţia unor copii deja obosiţi de educaţia online sau plictisiţi de ploaia şi frigul de afară!

Cu ceva timp în urmă vă propuneam să profitaţi de reducerile oferit pentru puzzle-urile care se adresau copiilor de 4-5 anişori, dar astăzi am descoperit că nu au fost uitaţi nici cei mici pasionaţi de desenat sau colorat şi care profită de orice ocazie să producă adevărate „opere de artă” pe pereţi sau pe mobilier.

Mai exact, zilele acestea la noriel.ro au reduceri cuprinse între 30% şi 36% la cărţile de colorat pentru copii cu vârste de până la 12 ani şi pentru toate preferinţele.

Şi mă refer aici la faptul că doritorii pot alege cărţi de colorat cu scene din poveştile tradiţionale, cu eroi din desene animate, cu animale, cu legume şi fructe, cu hărţi, etc.

Nu numai că cei mici vor învăţa culorile dar, cine ştie, poate vor fi curioşi să afle mai multe despre eroii şi obiectele pe care le vor colora. Nici nu ştii când vor deveni nişte mici pasionaţi de lectură!

Cred că merită să aruncaţi măcar o privire la cărţile de colorat oferite până pe data de 17 noiembrie 2020, la preţuri pentru toate buzunarele, cu ocazia reducerilor de Black Friday. Uite aşa veţi petrece nişte momente frumoase, de neuitat, în familie, în această perioadă dificilă.

Un gând despre „Lumea colorată a copiilor, Colorful Friday!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: